Leziunile musculare sunt frecvente în sport, reprezentând până la 50% din toate leziunile acute. Mușchii cel mai frecvent implicați sunt ischiochibial, rectul femural și gastrocnemius geamăn medial.

Diagnosticul este în primul rând clinic și ar trebui făcut de un medic cu experiență, instrumentele imagistice (ultrasunete și RMN) sunt adesea folosite pentru a identifica mai bine severitatea și locul leziunii, care sunt factori de prognostic importanți predictori ai timpului de recuperare, a revenirii activității sportive și a riscului de recidivă.

CLASIFICARE

Pe baza mecanismului traumei, leziunile musculare pot fi directe și indirecte.

LEZIUNI MUSCULARE DIRECTE

Contuzia: se datorează unor traumatisme directe asupra adversarului sau a unui echipament sportiv, poate fi clasificată ca uşoară, moderată şi severă în funcţie de gradul de invaliditate funcţională consecvent. Datorită durerii imediate și invalidante rezultate, pentru a evita o supraestimare a leziunii musculare, sportivul trebuie întotdeauna reevaluat chiar și la 24-36 de ore după traumatism.

Trebuie subliniat faptul că o contuzie majoră poate provoca o ruptură musculară profundă din cauza impactului fibrelor împotriva suprafeței osoase subiacente; acest tip de spargere este adesea ignorat sau subestimat de personalul necalificat.

Lacerația: apare dintr-o coliziune cu o suprafață tăietoare sau străpunsă.

LEZIUNI MUSCULARE INDIRECTE

Aceste leziuni musculare sunt clasificate ca nestructurale (fibrele musculare nu au o leziune evidentă) și structurale, în care există o leziune anatomică. Leziunile nestructurale (1A la 2B) sunt cele mai frecvente și sunt cauza frecventă a absenței de la sport. Când sunt neglijate, pot evolua în leziuni structurale.

Ele pot fi cauzate de:

• sarcini excesive de muncă
• protocoale de antrenament incorecte sau pe suprafete de antrenament neadecvate
• activitate de mare intensitate (Tipul 1A, tulburări de oboseală musculară)
• contracții excentrice excesive și prelungite (Tipul 1B, dureri musculare cu debut tardiv, DOMS)
• tulburări care afectează controlul nervos al mușchiului (Tipul 2, tulburări neuromusculare).

Leziunile structurale sunt clasificate în funcție de amploarea leziunii. Acestea pot varia de la rupturi mici, parțiale, care implică unul sau mai multe fascicule majore (tip 3A) până la ruptură sau lacerație musculară completă care implică burta musculară sau joncțiunea miotendinoasă (tip 4).

Leziunile structurale pot fi clasificate în proximale (P), medii (M) și distale (D). În special, prognosticul rupțiilor proximale ale mușchilor adductor și drept femural este mai rău decât cel al leziunilor de aceeași dimensiune care implică partea medie sau distală a acestor mușchi. În schimb, în ​​triceps surae, leziunile distale au un prognostic mai rău.

DIAGNOSTIC

Evaluare clinică

Diagnosticul leziunilor musculare se bazează în primul rând pe istoric și pe examenul clinic.

Leziuni contondente

O leziune contondentă se caracterizează în general prin apariția imediată a durerii, simptomele crescând în raport cu dimensiunea și extinderea hematomului. Gama de mișcare este redusă, ceea ce face imposibilă antrenamentul și concurența. O reevaluare la 24-36 de ore după accidentare este întotdeauna utilă.

Leziuni nestructurale

Leziunile nestructurale provoacă dureri musculare, greutate și rigiditate, de obicei în timpul exercițiilor fizice, uneori chiar și în repaus. La palpare este apreciabilă doar rigiditatea unor fascicule musculare. Leziunile cu durere cu debut întârziat (tip 1B) sunt asociate cu durere în repaus și rigiditate musculară, la ore sau zile după activitatea sportivă. Leziunile neuromusculare sunt dureroase: pacienții raportează contracturi și crampe și adesea se ameliorează după odihnă și întinderi adecvate.

Leziuni structurale

Leziunile structurale minore (tip 3a) se caracterizeaza prin durere acuta bine localizata, evocata printr-o miscare specifica, usor evocata la palpare, precedata adesea de o senzatie de intindere. Contracția musculară împotriva rezistenței manuale este întotdeauna dureroasă, dar nu este posibil să se detecteze defectul structural la palpare. Pe măsură ce severitatea leziunii crește, durerea și dizabilitatea funcțională cresc.

Leziuni parțiale

Rupturile parțiale ale mușchilor ( tip 3B) sunt prezente cu dureri ascuțite, localizate, precedate de o senzație de popping. Durerea poate fi evocată de o anumită mișcare și există întotdeauna o dizabilitate funcțională importantă (sportivul trebuie să întrerupă activitatea). La palpare durerea este localizata si se poate aprecia defectul structural.

Leziuni musculare de tip 4

Leziunile musculare de tip 4 se caracterizează prin durere opresivă exacerbată de mișcare specifică; conectare și handicap funcțional imediat și complet. Ruptura în interiorul mușchiului poate fi evidentă la palpare și hematomul se prezintă precoce.

Evaluare imagistică

Tehnicile imagistice pot fi utilizate pentru a ajuta la diagnosticul clinic, atât pentru a exclude leziunile structurale, cât și pentru a evalua extinderea și locul leziunii.

Ecografia poate fi folosită, la 36 până la 48 de ore după traumatism, pentru diagnostic în concordanță cu un examen clinic atent și poate fi utilă pentru monitorizarea procesului de vindecare și a eventualelor complicații. Interpretarea imaginilor nu este ușoară și trebuie să te bazezi exclusiv pe ecografiști specializați în probleme musculo-scheletice.

RMN permite depistarea chiar si a leziunilor minime, ajungand la o sensibilitate de peste 90% pentru leziunile musculare nestructurale si permite o evaluare larga a muschilor profundi greu de examinat cu ultrasunete.

Principalele indicații pentru utilizarea RMN sunt prognosticul leziunilor nestructurale, excluderea unei leziuni structurale atunci când rezultatele clinice și ecografice sunt discordante; evaluarea muschilor greu de examinat cu ultrasunete si in rupturi subtotale sau complete, cand se suspecteaza afectarea tendonului sau avulsia osteotendinoasa.

MANAGEMENT ȘI TERAPIE

Majoritatea leziunilor musculare răspund bine la tratamentul conservator, principalele indicații pentru intervenție chirurgicală sunt leziunile subtotale sau complete ale abdomenului muscular și avulsiile de tendon.

În prima fază (imediat și în primele 2-3 zile după leziune), în cazul suspiciunii de leziune structurală este indicată repausul funcțional (chiar cu ridicarea membrului și folosirea cârjelor, dacă este indicat), terapie compresivă locală și crioterapie.

Protocoalele PRICE ( Protection Rest Ice Compression Elevation ) și POLICE ( Protection Optimal Load Ice Compression Elevation ) sintetizează punctele esențiale. Terapiile complementare sunt terapia TECAR în atermie, drenajul limfatic manual în apropierea locului leziunii pentru a îmbunătăți eliminarea cataboliților inflamatori, Terapia cu laser de nivel scăzut (LLLT) și electroanalgezia. În toate cazurile, utilizarea combinată a căldurii și a exercițiilor fizice moderate (activ și pasiv), pentru a reduce contractura și tensiunea musculară și pentru a crește flexibilitatea, poate fi aplicată numai după ce o leziune structurală a fost exclusă.

În fazele ulterioare, protocoalele variază foarte mult în funcție de gravitatea leziunii, se recomandă întotdeauna supravegherea unui kinetoterapeut și a unui medic expert, precum și administrarea protocoalelor de recuperare în absența durerii, respectând procesul de vindecare și recuperare. ori.

Exercitiile de mobilizare pasiva, asistata sau activa pentru intindere si flexibilitate musculara sunt introduse progresiv, si numai daca in absenta durerii. Exercițiile de întărire izotonică pot fi utilizate numai atunci când contracția izometrică împotriva rezistenței este nedureroasă, iar exercițiile excentrice pot fi inițiate dacă antrenamentul concentric este nedureros, începând fără rezistență și crescând progresiv sarcina. Antrenamentul senzorio-motor este utilizat în această fază pentru a îmbunătăți controlul neuromuscular postural și a preveni recăderile.

În etapele următoare se demarează reabilitarea funcțională și recondiționarea generală atletică ( fitness metabolic și antrenament de forță) și se introduc treptat protocoale de antrenament de forță, recondiționare atletică, sport specific cu exerciții pliometrice și exerciții cu repetare a mișcărilor care au cauzat accidentarea. Procesul se finalizează cu revenirea treptată la competiție, desigur că trebuie continuat antrenamentul specific de reabilitare pentru prevenirea recidivelor sau a noilor accidentări.

PREVENIRE

Fibrele musculare lezate se repar prin formarea de țesut cicatricial care este mai puțin elastic, mai puțin contractil și, prin urmare, și mai puțin rezistent decât mușchiul. In acest fel se pot forma zone cu elasticitate diferita care reprezinta punctul de cea mai mica rezistenta musculara unde riscul de noi leziuni este crescut.

Prin urmare, programele de prevenire ar trebui să ia întotdeauna în considerare:

• extensibilitatea
• proprioceptie
• balanta
• forța (în special cea excentrică)
• stabilitatea miezului
• exerciții de mobilitate (exerciții de antrenament funcțional și activități specifice sportului).

Pentru strategia preventivă , este esențială și corectarea tuturor acelor dezechilibre care pot predispune la suprasolicitari specifice ale sistemului muscular-tendon. Alterările biomecanice ale lanțului cinetic al membrelor inferioare (cavus sau picioare plate, supinație, pronație, valgus, dismetrii) pot provoca de fapt procese inflamatorii ale tendonului și supraîncărcări musculare.

De exemplu, la pes cavus există adesea o suprasolicitare a capetelor metatarsiene cu degetele ridicate în gheare și cu posteriorul piciorului supinat. Această încărcare alterată duce, în special la sportiv, la inflamarea aponevrozei plantare, a tendonului lui Ahile, a lanțului muscular posterior și a fasciei late, cu compensarea adductorilor.

În schimb, la piciorul plat, adesea asociat cu pronația articulației gleznei, există o tendință de inflamare a tibialului posterior și a flexorilor lungi ai degetelor de la picioare și a degetului mare. În sfârşit, dismetriile, posteriorizările şi anteriorizările încărcăturii pot favoriza apariţia inflamaţiei muşchilor rotulieni şi adductori, care se pot manifesta cu sindroame rectus-adductori importante.

Prin urmare, cu o susținere corectă a piciorului, stresul mecanic poate fi prevenit, suprasolicitarea mușchilor-tendonului poate fi redusă, reechilibrarea posturii și promovarea mișcării atletice.